Cum demontează cercetătorii teoria că virusul a fost făcut în laborator

de: Ozana Mazilu
20 09. 2020

O afirmație cel puțin ciudată s-a întins ca focul în ultima săptămâni. Avea legătură cu o lucrare care pretindea că virusul COVID-19 este făcut într-un laborator din Wuhan.

Ideea ca o țară să elibereze o armă biologică modificată genetic pentru a crea ravagii globale este o afirmație gravă, ceva ce mai vezi doar prin filmele SF. În urma lucrării, numeroși experți susțin că este foarte improbabil acest scenariu.

Într-un interviu acordat lui Daily Beast, virologa Angela Rasmussen a spus că lucrarea nu este convingătoare și are erori de bază. „Practic, totul este circumstanțial, iar unele dintre date sunt complet fictive”, a spus Rasmussen.

Șase experți în biologie și boli infecțioase au spus în interviurile cu Newsweek, că lucrarea părea să aibă date eronate și chiar să fi făcut erori de bază, pentru a-și susține afirmațiile. „Această cercetare nu poate primi nicio credibilitate în forma sa actuală”, a spus Andrew Preston, microbiolog la Universitatea din Bath.

Cercetătorul Carl Bergstrom a numit cercetarea „bizară și nefondată”

Astfel, experții care au vorbit cu Daily Beast și Newsweek au spus că cercetarea pare să denatureze faptele de bază despre genetică.

De exemplu, virusologul Universității McMaster, Arinjay Banerjee, a declarat pentru Newsweek, că lucrarea indică „situri de restricție” din codul genetic al coronavirusului ca dovadă a manipulării genetice. Dar „toate secvențele de ADN din natură au asemenea situri de restricție”, a spus el, adăugând că „nu este surprinzător faptul că genomul SARS-CoV-2 are și situri de restricție”.

„Raportul nu se bazează pe o interpretare obiectivă a genomului SARS-CoV2”, a declarat Preston pentru Newsweek „Interpretările făcute nu sunt susținute de date, sunt nefondate și interpretările sunt în mare parte menționate, dar nu sunt explicate. Raportul nu pare să înceapă cu o ipoteză deschisă despre originea SARS-CoV2”, adaugă acesta.

De asemenea, merită subliniat faptul că alți cercetători au examinat dacă codul genetic al COVID ar fi putut fi manipulat într-un fel și n-au găsit nicio dovadă că ar fi existat.

Altă bilă neagră pentru credibilitatea cercetării, Daily Beast a raportat, de asemenea, că a fost susținut de două organizații legate de Steve Bannon, un fost asistent de la Casa Albă care a fost arestat și acuzat de fraudă luna trecută pentru ceea ce autoritățile spun că a fost utilizarea abuzivă a fondurilor donate.

Interesant este că Bannon a fost arestat pe un iaht deținut de miliardarul chinez Guo Wengui în exil – care, relatează Daily Beast, a finanțat și aceste cercetări dubioase.